Cu degetul pe trăgaci, așteptând primele salve ale diplomației

Cu degetul pe trăgaci, așteptând primele salve ale diplomației
Publicat: 07/08/2014, 15:50
Actualizat: 13/01/2020, 02:23

Cu alte cuvinte, scopurile actualului război din Gaza au cam fost atinse. Toată lumea așteaptă ca, armele tăcând, să se audă primele salve ale diplomației. Dacă lucrurile ar fi stat invers (întâi diplomația, apoi armele), 1967 de vieți ar fi putut salvate (1900 de palestinieni și 67 de israelieni, dintre care 3 civili – după cifrele ONU), iar cei peste 6 miliarde de shekeli, cât a costat operațiunea, putea fi cheltuiți cu folos. Pentru numărul imens al victimelor, șeful Statului Major israelian dă vina exclusiv pe Hamas, fiindcă a operat în zone populate (înteaga Fâșie e intens populată, printre cele mai intens populate din lume) – argument repetat obsesiv și de premierul Netanyahu.

Operațiunea din vara aceasta (Israelul n-a numit niciuna dintre operațiuni ”război”, poate pentru că ar fi trebuit, conform convențiilor internaționale, să plătească despăgubiri uriașe) a produs în Gaza pagube de aproximativ 5 miliarde de dolari (conform estimării autorităților locale).

Opinia publică israelienă sprijină, în proporție de 87 la sută, acțiunile din Gaza, lucru firesc în vreme de război. Puțini cetățeni nu au rude în Tzahal (Israelul a e treia țară din lume, după Coreea de Nord și Eritreea, ca număr de rezerviști raportat la populație). Media israeliană relatează vag despre victimele din Gaza și pe larg despre soldații săi căzuți pe front – lucru, de asemenea, firesc. De altfel, abia de curând corespondeților de război israelieni li s-a permis să intre, cu armata, în Gaza, astfel că primele relatări ale celebrei Carmela Menashe (zisă „Mama Soldaților”) pot fi deja ascultate. Cu jurnaliștii străini, care au relatat în tot acest timp de la fața locului, premierul Netanyahu s-a întâlnit aseară și le-a oferit, în afara propagandei cunoscute, imagini cu militanți Hamas lansând rachete din preajma școlilor și militanți Hamas folosind civili ca scuturi urmane. N-am văzut imaginile, am citat un comunicat oficial.

Ce speră optimiștii? Că la negocierile de la Cairo se va putea consolida o coaliție alcătuită din liderii palestinieni moderați, țările Golfului (mai ales Arabia Saudită, mai puțin Qatar, care – ca Turcia, dar mai puțin vocal – a sprijinit de data aceasta Hamas), Iordania și Egipt, coaliție care – cu concursul și sub coordonarea Statelor Unite – să izoleze Hamas, să contribuie la reconstrucția Fâșiei Gaza (acolo se află plajele cu nisipul cel mai fin și cei mai frumoși palmieri). La discuții participă acum toate facțiunile politice palestiniene, inclusiv Hamas. Izzat al-Rishq, unul dintre membrii Biroului Politic al Hamas, declara că ei se „află cu mâinile pe trăgaci” și nici o înțelegere nu va fi posibilă fără îndeplinirea a doua condiții minimale: ridicarea blocadei și demararea reconstrucției.

Cât privește Arabia Saudită – care are un cuvânt greu de spus, exprimat deocamdată prin vocea președintelui Egiptului (ajutat să ajungă la putere, în bătălia cu Frații Musulmani) – poziția acesteia e, momentan, echivocă. Regele Abdullah Bin Abdulaziz a binevoit să se exprime abia în urmă cu o săptămână, în binecunoscuta retorică arabă. N-a numit explicit nici Israelul, nici Hamas, dar a rostit sintagmele „crime împotriva umanității”, „masacru colectiv” (referiri transparente la liderii de la Ierusalim), „terorism” și „întinare a imaginii pure și umaniste a Islamului” (referiri la Hamas).

Ce cred optimiștii bine informați? Că sunt slabe speranțe ca palestinienii să se întoarcă împotriva Hamas, ca Hamas să intre din nou în conflict cu Fatah, ca tunelurile distruse să nu fie refăcute, ca în locul liderilor extremiști uciși să nu se ridice alții, încă și mai brutali, ca Hasan Nasrallah, liderul Hezballah (momentan ocupat în războiul civil din Siria), să nu furnizeze Brigăzilor Qassam și Jihadului Islamic rachete noi, mai performante, sau ca a treia Intifadă să nu izbucnească.

Cum ar putea diplomația tardivă de astăzi să panseze rănile războiului și să întoarcă părțile la palidele tratative de pace întrerupte brusc în urmă cu câteva săptămâni? Nu știu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii fabricau arme mortale chiar și în urmă cu 300.000 de ani
×